Despre Carzen
Carzen există ca să transforme vânzarea unei mașini second-hand într-un proces corect, rapid și predictibil.
De ce există Carzen ?
Vânzarea unei mașini second-hand este, pentru majoritatea oamenilor, una dintre cele mai neplăcute experiențe din viața de adult.
Telefoane de la persoane care nu se prezintă. Vizite în weekend cu oameni care vin „doar să vadă". Negocieri obositoare cu cumpărători care au deja prețul în minte. Nesiguranța că vei fi plătit corect. Și, la final, sentimentul că ai vândut prea ieftin sau că ai pierdut prea mult timp.
Carzen există pentru că această experiență nu trebuia să fie așa.
Cine suntem ?
Carzen a fost construit de doi oameni care au petrecut ani buni înțelegând, din unghiuri diferite, cum funcționează cu adevărat industria auto în România.
Paul Badea a crescut în industrie. A condus la 25 de ani cel mai mare dealer Nissan din țară, a gestionat operațiuni de import și a tranzacționat vehicule la nivel european și global. A văzut de aproape ce se întâmplă de ambele părți ale unei tranzacții auto — ce pierde vânzătorul, ce câștigă dealerul și unde se risipesc valoarea și încrederea. Are peste 15 ani de experiență în dealership oficial, importership și trading, și înțelege că piața românească are nevoie de un intermediar în care ambele părți să aibă încredere.
Mihai Zinculescu a început să construiască software înainte să termine liceul. La 16 ani își administra firma de aplicații în pauzele dintre ore. Mai târziu a creat Workleto — cel mai folosit CRM dedicat industriei auto, construit în România, cu peste 150 de clienți activi din domeniu. Înțelege cum gândesc și cum lucrează dealerii, pentru că le-a construit de ani buni infrastructura digitală.
Ce face Carzen diferit ?
Împreună, aduc ceva rar: cunoaștere de teren combinată cu execuție digitală — nu entuziasm tehnologic fără rădăcini, ci o înțelegere reală a problemei pe care o rezolvă.
Nu suntem un site de anunțuri. Nu ești lăsat singur să gestionezi zeci de conversații cu cumpărători necunoscuți.
Carzen funcționează ca un broker de tranzacție: îți preluăm mașina, o prezentăm unui network verificat de dealeri care licitează pentru ea, și îți livrăm cea mai bună ofertă disponibilă în piață — fără să fii nevoit să negociezi cu nimeni. Dacă dorești, o ridicăm direct de la tine.
Ești la mijloc între a vinde singur — cu tot efortul și incertitudinea implicate — și a o da direct la dealer — cu tot discountul pe care acela și-l ia. Carzen îți păstrează valoarea, îți ia de pe cap discomfortul.
Inspecția vehiculului înainte de predare nu este o formalitate. Este garanția că dealerul știe exact ce cumpără, că oferta pe care o primești reflectă realitatea, și că nu există surprize neplăcute după tranzacție.
Ce nu promitem ?
Nu promitem că vei obține cel mai mare preț posibil din piață — asta ar necesita timp, răbdare și nervi pe care probabil preferi să îi economisești.
Promitem că vei obține cel mai bun preț pe care un dealer verificat și serios este dispus să îl plătească, rapid, transparent și fără bătăi de cap.
Dacă nu ești mulțumit de ofertă, nu ești obligat să o accepți. Nu ai nimic de pierdut încercând.
Carzen. Simplu, serios, fără stres.